Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Instituției Prefectului s-a întrunit în 2016, într-un număr de 11 ședințe fiind adoptate 322 de hotărâri pentru o suprafață totală de 210,89 ha teren din care: 18,17 ha agricol și 192,72 ha forestier adică aproximativ 90 la sută din suprafața retrocedată este pădure.
Potrivit prefectului județului, Constantin Harasim, în anul 2016, au fost întocmite şi supuse analizei Comisiei judeţene de fond funciar Suceava, un număr de 95 informări şi analize, pe probleme punctuale care au vizat dificultăți ivite în activitatea de retrocedare în materie de fond funciar.
Tot în aplicarea legilor fondului funciar, au fost emise în perioada amintită anterior, un număr de 40 ordine prin care s-a constituit dreptul de proprietate pentru teren aferent curţi construcţii şi au fost verificate în vederea avizării de către prefect, un număr de 779 documentaţii înaintate de OCPI Suceava, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru terenuri solicitate de proprietarii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate.
De asemenea, au fost constituite un număr de 110 comisii locale de fond funciar din totalul de 114, prin emiterea și s-a refăcut şi reaprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
O problemă ce a făcut obiectul activităţilor desfăşurate în anul 2016, a reprezentat-o identificarea necesarului de teren agricol pentru care se va face solicitare la ANRP pentru promovarea unui proiect de HG privind trecerea din domeniul public al statului şi administrarea ADS în domeniul privat al statului, la dispoziţia comisiilor locale, conform prevederilor Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare.
Lucrarea este în lucru, dat fiind datele comunicate de către comisiile locale, care nu sunt conforme.
Biroul Judeţean pentru urmărirea aplicării unitare a prevederilor Legii 10/2001 a monitorizat aplicarea corectă şi unitară a prevedrilor legale, prin întocmirea referatelor conţinând avizul de legalitate pentru un număr de 20 dispoziţii emise de primari, și înaintarea acestora Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea imobilelor din cadrul ANRP și întocmirea a 12 raportări privind situaţia retrocedărilor de pe raza unităţilor administrativ teritoriale din judeţ.
Comisia Judeţenă pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii 290/2003 s-a întrunit în 3 şedinţe în care au fost analizate 42 cereri – documentații din care 40 formulate în baza Legii 290/2003 şi 2 formulate în baza Legii 9/1998.