Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care este și președintele Consiliului Regional de Dezvoltate Nord – Est, a declarat, joi, că prin Planul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, sunt alocați Regiunii Nord – Est peste un miliard de euro pe un număr de zece axe la care se adaugă încă două garantate de Ministerul Dezvoltării.
El a amintit că în județul Suceava au fost deschise cinci asemenea axe de finanțare, privind patrimoniul, transport, iluminat public -Primăria Suceava, investiții în infrastructură care vizează între 35 și 45 de milioane de euro pentru fiecare municipiu reședință de județ, municipiul Suceava fiind printre primii potențiali beneficiari la nivel național.
„Pe data de 3 februarie 2017, vom avea, împreună cu conducerea Universității „Ștefan cel Mare” o întâlnire cu secretarul de stat din ministerul Culturii, pentru a fi stabilite detaliile organizării manifestărilor privind centenarul Marii Uniri, de anul viitor, urmând să fie stabilite și parteneriatele cu reprezentanți din România, Ucraina și Republica Moldova”, a spus Flutur.