Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

FOTO! Elevii din Berchișești au sărbătorit Ziua Unirii printr-un program special

Ziua de 24 Ianuarie a anului 1859 rămâne un simbol în mentalitatea colectivă a românilor. Atunci, Alexandru Ioan Cuza a realizat Unirea Principatelor, fiind ales concomitent domnitor de către locuitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti. Chiar dacă unele probleme cotidiene mai distrag atenţia de la aceste evenimente înscrise în conştiinţa naţională, cadrele didactice în frunte cu directorul Școlii Generale cu clasele I-VIII, Loredana Elena Dura din comuna suceveană Berchișești au ținut ca, miercuri să marcheze această sărbătoare de suflet.

Micuții de la grădiniță și de la clasele I-VIII sub îndrumarea educatorilor Domnica Bulgariu și Siminganoschi Loredana, învățătorii: Jitariu Ioan, Nuțu Marcel, Păduraru Senorica și Nuțu Daniela, Blaga Aurica, profesorilor: Bogdan Nistor, Corniciuc Otilia, Marinela Vântu și Lupăescu Lăcrămioara-bibliotecar, au organizat manifestări dedicate acestui eveniment. În mijlocul elevilor și cadrelor didactice s-a aflat și primarul comunei, Violeta Țăran.

Copiii, îmbrăcați în costume populare tradiționale, au cântat şi au dansat pe tematica Unirii. Aceştia s-au pregătit cuviincios şi au dat dovadă că se pot ridica la cele mai înalte pretenţii, atunci când vine vorba de interpretare şi dans. Copiii au pregătit şi prezentat şi o scenetă din „Moş Ion Roată şi Unirea”, îmbrăcaţi în costume de epocă, realizate prin grija cadrelor didactice şi a părinţilor. Au fost prezentate poezii şi cântece scrise special acestui eveniment însemnat din viaţa românilor. Părinţii micilor artişti amatori, dar şi colegii din celelalte clase au răsplătit cu aplauze momentele prezentate. Piticii s-au prins apoi cu domnii profesori în tradiţionala Horă a Unirii.

Directorul Școlii Generale cu clasele I-VIII, Loredana Elena Dura, a ținut să amintească elevilor că un popor fără istorie nu poate exista și că e bine să nu ne uităm trecutul.

„Vă felicit din tot sufletul pentru ziua de astăzi, pentru acest program pregătit special pentru marcarea evenimentului Ziua Unirii și pentru că pe lângă acești copii retrăim și noi emoțiile de fiecare dată”, a spus directorul școlii.

La rândul său, primarul comunei, Violeta Țăran, a rămas impresionată de momentele artistice pregătite de copii alături de cadrele didactice, de părinții care au venit special să vadă copii și că a observat că acești micuți au talent și sunt adevărați artiști.

Școala Generală din Berchișești a pregătit ceva aparte și este cea mai frumoasă manifestare față de celelalte de până acum. Am apreciat ținuta lor, extraordinar de frumoasă, modul cum au spus poeziile, au cântat cântece, au pregătit sceneta… Vreau să vă rog, ca în fiecare an să pregătiți astfel de momente și să puneți un accent deosebit pe zilele naționale, pe zilele care au legătură cu istoria. Este foarte important să vă cunoașteți istoria pentru că un popor fără istorie este un popor fără identitate și fără valoare”, a precizat edilul comunei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*