Teribilism! Cinci tineri au furat o mașină și au ieșit cu ea la plimbare

19 ianuarie 2017

Cinci tineri au furat autoturismul unui bărbat de 29 de ani din municipiul Suceava și au ieșit la plimbare. Bărbatul a sunat la 112, după ce a văzut că îi lipsește mașina.

Marți, în jurul orei 22.30, bărbatul a parcat autoturismul în faţa locuinţei sale, însă a lăsat cheia în contact şi l-a asigurat cu telecomanda, iar hoții au pus mâna pe el.

În urma activităților operative întreprinse, polițiștii orașului Cajvana i-au identificat pe autori ca fiind doi tineri, unul de 18 ani din localitate şi celălalt de 17 ani din orașul Solca, care au recunoscut faptul că, în noaptea de 17/18.01.2019, între orele 23.00-01.00, împreună cu doi minori, de 16 şi 15 ani, ambii din orașul Solca și un tânăr din comuna Ciprian Porumbescu, au sustras autoturismul, cu care s-au plimbat prin oraș și l-au parcat la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni.

Autoturismul a fost identificat de polițiști pe strada Victoriei, din municipiul Suceava, într-o parcare şi a fost predat persoanei vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, ce va fi soluționat procedural.

Alte stiri

Răspunde-i lui Teribilism! Cinci tineri au furat o mașină și au ieșit cu ea la plimbare | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Teribilism! Cinci tineri au furat o mașină și au ieșit cu ea la plimbare”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia