Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

3.000 de suceveni au renunțat la ajutoarele pentru încălzirea locuinţei

Numărul locuitorilor judeţului Suceava care au solicitat şi beneficiază de ajutoare pentru încălzirea locuinţei este mai mic cu aproximativ 3.000 de familii sau persoane singure, faţă de anul trecut, când au avut parte de această facilitate 23.708 suceveni.

La începutul sezonului rece 2016-2017, în evidenţele Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) erau 19.644 de beneficiari ai sprijinului guvernamental, Florentina Rusu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, precizând că 1.687 dintre aceştia primesc compensaţie pentru energia termică folosită, 1.180 pentru gaze naturale, 16.666 pentru lemne, iar 111 pentru energia electrică.

În iarna 2015-2016, de subvenţii pentru căldură s-au bucurat cu 1.060 mai mulţi racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, cât şi un plus de 344 de posesori de centrale individuale pe gaze naturale. În comparaţie cu sezonul anterior, numărul beneficiarilor de ajutor pentru încălzirea cu lemne este în scădere cu 2.645 de beneficiari, la energie electrică diminuarea fiind de 16 subvenţionaţi.

Conform AJPIS, la începutul acestui sezonului rece actual, municipiul Suceava conducea în top cu un total de 1.697 de beneficiari, respectiv 1.228 de racordaţi la sistemul centralizat şi 335 de deţinători de centrale pe gaze naturale, în timp ce 129 de familii beneficiare se încălzeau cu gaze naturale, iar altele 5 cu radiatoare electrice.

În municipiul Vatra Dornei de subvenţia la încălzirea centralizată cu energie termică se bucură 224 locuinţe, în municipiul Cîmpulung Moldovenesc fiind subvenţionaţi 11 consumatori. De remarcat este că, în conformitate cu datele Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, în Gura Humorului, Siret, Rădăuţi, şi Fălticeni nu este înregistrat niciun beneficiar al sprijinului financiar guvernamental pentru încălzirea locuinţei în sistem centralizat.

Beneficiarii de încălzire în sistem centralizat pot primi compensări chiar şi de 90%-100%, acestea din urmă fiind valabile în cazul persoanelor singure şi familiilor care realizează venituri de până la 155 de lei pe membru de familie. Maximul venitului – cel pentru care se dă o compensaţie de doar 5% din valoarea consumului de energie – este de 786 de lei pe membru de familie. Persoanele singure cu un venit de sub 1.082 de lei vor avea parte de un sprijin financiar de 10% din valoarea facturii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*