Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Mihai Eminescu, sărbătorit de elevii Școlii generale din Berchișești

Ca în fiecare an, elevii Şcolii generale a comunei Berchişeşti, împreună cu dascălii lor, au cinstit, luni, aşa cum se cuvine dubla sărbătoare a zilei de 15 ianuarie: Ziua Culturii Naţionale şi 167 de ani de la naşterea inegalabilului nostru Mihai Eminescu. Cu acest prilej, şcoala generală din localitate a fost gazda unui interesant şi antrenant spectacol de muzică şi poezie, cu elemente semnificative din opera poetului nepereche.

Cu ocazia celebrării acestei duble sărbători, am adresat un mesaj elevilor şi cadrelor didactice din comuna Berchişeşti:
„Dragi dascăli, dragi copii, stimați invitați! În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei româneşti”, ajunge la inimile celor care îl omagiază, inclusiv la noi în Berchișești. Anul acesta se împlinesc 167 de ani de la naşterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, își face zilnic simțită prezența prin poemele sale bine cunoscute. Aportul lui Mihai Eminescu în cuvântul, cultura şi istoria neamului românesc este neprețuit, dintotdeauna şi pentru totdeauna. Prin Eminescu şi moştenirea sa, suntem un popor unic: „Cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc!”, aşa după cum menționa George Călinescu. Prin toata creaţia sa, poetică, epică, publicistică, marele nostru poet a ridicat valoric şi literar verbul românesc la rang de înaltă şi incomparabilă artă monumentală. Versurile sale sunt frumuseţi ritmice nemuritoare: „Al Moldovei îi e fiul, Şi Munteniei nepot, L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot!”.  Într-o lume relativă și într-o societate închistată de multe ori în mediocritate, omagierea lui Mihai Eminescu reprezintă mult mai mult decât simpla reamintire a sa în preajma datei de 15 ianuarie.  Le recomand tuturor elevilor să parcurgă opera eminesciană, deoarece, dincolo de poeziile marelui nostru scriitor, învățăturile sale rămân actuale și în zilele noastre, fiind pilde nemuritoare demne de pus la temelia educației sănătoase și armonioase a celor ce se vor ocupa mai târziu de dezvoltarea comunei noastre!”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*