Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Municipalitatea vrea să monteze aparate de autotaxare în alte două parcări din Suceava

Primăria municipiului Suceava ia în calcul montarea unor noi aparate de autotaxare în alte două parcări din municipiu. Este vorba despre parcarea din spatele bazarului din Lunca Sucevei şi parcarea de pe strada „Ştefan cel Mare”, din zona sediului Parchetelor până la Banca Naţională.

Anul trecut, Primăria Suceava a încasat peste 200.000 lei prin aparatele de autotaxare montate în cele trei parcări: Piața mare, Magazinul și Hotelul Bucovina, astfel că investiția municipalității a fost amortizată în mai puțin de jumătate de an.

Totodată, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu,  a declarat că printre obiectivele pe care va pune accent anul acesta se numără și parcările supraterane. El a precizat că intenționează să amenajeze parcări subterane dat fiind faptul că există un deficit mare al parcărilor în Suceava.

Studiul de prefezabilitatea fost întocmit,  dar în 2016, obiectivul nu a putut fi pus în aplicare din cauza unor contestații ale unor investiții.

like-facebook„Nu am abandonat proiectul parcărilor supraterane, locațiile au fost deja stabilite. Nu ascund faptul că am avut discuții pentru diverse tipuri de parcări, electrice sau cu cric , însă nu cred că aceasta este soluția. Pentru noi s-ar potrivi parcările clasice, deoarece, cu cât sunt mai complicate, acestea sunt cu atât mai greu de gestionat”, susținea Lungu.

O parcare supraterană ar costa până la 2 milioane de euro, finanțarea urmând a fi atrasă prin perfectarea de parteneriate publice private. Potrivit primarului, au fost identificare 10 suprafețe de teren pe care ar putea fi construit noile parcări, dintre care 5 în zona centrală a Sucevei, 3 în cartierul „George Enescu” și câte una în apropierea Primăriei și cartierul Zamca.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*