Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Zeci de șoferi au rămas fără permise după ce au condus beți. Ce alcoolemii aveau

Zeci de echipaje de poliţie au ieşit în teren, în acest weekend,  pentru prevenirea accidentelor şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Principalul scop al acţiunilor desfăşurate pe perioada nopţii a fost identificarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţatraficului rutier. În aceste zile sute de participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest. Din păcate şi de această dată unii şoferi nu au trecut testul cu aparatuletilotest şi în primul rând testul responsabilităţii rutiere. Au fost aplicate zeci de sancţiuni şi suspendate peste 25 de permise de conducere. În cazurile în care alcoolemia depistată de aparatele etilotest a fost peste limita legală, s-au întocmitdosare de cercetare penală

La 14.01.2017, ora 00.17, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava aoprit pentru control pe str. Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți, autoturismulînmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 40 de ani.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatuletilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, laspital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 14.01.2017, ora 19.30, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție RuralăIpotești a oprit pentru control, autoturismul condus de un bărbat de 52 de ani dinmunicipiul Suceava care circula din direcția Ipotești spre Bosanci, având un merssinusoidal. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatuletilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, laspital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fisoluționat procedural.

La 14.01.2017, ora 20.19, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ208A, din localitatea Dolhasca, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatuletilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, laspital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fisoluționat procedural.

La 15.01.2017, ora 00.25, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiuluiVatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Unirii din localitate, autoturismulcondus de un tânăr de 24 de ani din comuna Ciocăneşti. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatuletilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, laspital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fisoluționat procedural.La 14.01.2017, ora 22.50, un echipaj din cadrul Poliției orașului Salcea, aoprit pentru control pe DN 29, pe raza localității, autoturismul condus de un bărbatde 58 de ani din municipiul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatuletilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, laspital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fisoluționat procedural.

La 15.01.2017, ora 02.50, o patrulă din cadrul Secţiei 8 Poliţie RuralăDărmăneşti a oprit pentru control pe DJ 178A, din comuna Todirești, autoturismulînmatriculat în străinătate condus de un tânăr de 25 de ani din orașul Cajvana. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatuletilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, laspital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de„conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fisoluționat procedural.

La 15.01.2017, ora 09,40, patrula de siguranță publică din cadrul SPR 3Marginea, a oprit pentru control pe DJ 209K, pe raza comunei Marginea,autoturismul condus de către un bărbat de 49 ani, localnic, care are suspendatdreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din 01.04.2016. De asemenea, în urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,35mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit proces-verbal de constatare șisancționare a contravenției.În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*