Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Incendiu la o casă din Cotârgași

incendiu-clit-suceavaPompierii militari ai Detaşamentului Vatra Dornei, împreună cu cei ai Gărzii de Intervenţie Poiana Teiului, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ, şi lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Broşteni şi Borca, au intervenit, sâmbătă, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Cotârgaşi, oraşul Broşteni.
like-facebook
La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei de locuit, o construcţie corp comun, formată din două anexe, şi o parte din astereala unei case învecinate, cu pericol de propagare la vecinătăţi.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:50. Au ars acoperişul casei de locuit pe 100 de metri pătraţi şi construcţia corp comun, formată dintr-un atelier şi un depozit de furaje, pe 75 de metri pătraţi. Au mai ars circa 3 tone de furaje, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi altele. S-au degradat pereţii casei şi alte bunuri din gospodărie. Flăcările au afectat şi aproximativ 8 metri pătraţi din astereala casei învecinate. În incendiu au pierit 20 de găini şi 10 iepuri de casă.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la cablul defect al unui motor electric, aflat în atelierul gospodăriei.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat gospodăriile învecinate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*