Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Ion Lungu a prezentat prioritățile Primăriei Suceava pentru 2017. Vezi care sunt acestea!

ion-lunguPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a prezentat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, prioritățile pe care Primăria le are pentru anul 2017.

like-facebookBugetul pe anul 2017- fundamentare și aprobare. Sigur că vrem să vedem ce se întâmplă la nivel național când va fi aprobat bugetul. Voi avea, ca de obicei, discuții cu toate grupurile de consilieri și, așa cum am spus, trebuie trebuie să ne limităm în acest an la un buget care să fie realist”, a spus primarul Ion Lungu.

Potrivit acestuia, o prioritate o reprezintă Sala Polivalentă, dar și fluidizarea traficului în zona Calea Unirii.

Până la sărbătorile pascale vrem să îmubătățim traficul în zona Bazar, până vom face un pod nou peste râul Suceava, care, de asemenea, reprezintă o prioritate”, a spus Lungu.

Printre priorități se numără și finalizarea modernizării iluminatului public prin fonduri elvețiene, vehicule electrice pe fonduri elvețiene, achiziția de 40 de autobuze noi, pe fonduri europene, finalizarea zonei de agrement Tătărași, transferul celor 170,22 de hectare de pădure la municipiu, din care 50 în zona Cetate, restul în zona Zamca.

O prioritate o reprezintă și alimentarea cu energie electrică în cartier Europa, amenajarea de străzi și parcări în același cartier, introducerea gazului metan în Burdujeni Sat.

Proiecte europene, aici discutăm despre reabilitarea Primăriei din municipiul Suceava, realizarea unei grădinițe în cartierul Obcini, realizarea unei grădinițe în Burdujeni Sat, un centru multifuncțional, așa îl numim noi, care vine modernizat, Cinematograful Ata din cartierul Ițcani și zona aferentă, reabilitare străzi pe investiții, pe lângă cele pe reparații”, a mai adăugat primarul.

Alte priorități mai sunt: modernizarea Pieței Burdujeni, construirea de blocuri ANL, nocturna pe stadionul Areni, acoperirea patinoarului, reabilitarea de rețele termice pe fonduri europene și pe fonduri guvernamentale și ale Primăriei, extinderea rețelelor electrice pe un număr de 15 străzi din municipiul Suceava printr-un proiect în comun cu E.On Moldova, reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare și Festivalul European „Matei Vișniec”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*