Primul copil născut în 2017, la Suceava, este băiat. Micuțul a venit pe lume la maternitatea Suceava la ora 07.10 și cântărește 3.550 de grame. Cel de-al doilea bebeluș, tot băiat, s-a născut la jumătate de oră diferență de primul copil și cântărește 5.000 de grame.
Potrivit șefei Maternității de la Spitalul Județean Suceava, medicul Dana Murariu, în prima zi din 2017, la Suceava au venit pe lume patru copii. Primii doi băieți, apoi două fetițe, una de 1.780 de grame, iar cealaltă de 3.900 de grame.
Tradiţia spune că bebeluşii veniţi pe lume în prima zi a anului sunt cei mai norocoşi.