Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Atenție! De la 1 ianuarie 2017, plătim mai puțin pentru pașaport

pasaportÎncepând cu data de 01 ianuarie 2017 se modifică contravaloarea paşapoartelor, potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Suceava. Astfel, paşaportul simplu temporar  va fi 218 lei; paşaportul simplu electronic, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani – 280 lei, paşaportul simplu electronic, cu valabilitate 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani – 256 lei.

like-facebookMicșorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută la art.291, alin.1, lit.b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de paşaport ce intră în componenţa taxei de paşaport, aspect comunicat de C.N. ”Imprimeria Naţională” S.A.

„Totodată, vă informăm că începând cu 16.01.2016 va deveni funcțională a IV-a stație de preluat imagini și documente, astfel încât la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Suceava va fi posibilă preluarea unui plus de 80 de cereri”, se precizează în comunicatul Instituției Prefectului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*