S-au săturat să aștepte. Locuitorii unei comune strâng semnături pentru reabilitarea urgentă a unui drum

23 decembrie 2016

drum adancataLocuitorii din comuna suceveană Adâncata strâng semnături pentru reabilitarea Drumului Național 29 A, care traversează localitatea și care nu a mai văzut lucrări de modernizare de după 1989.

like-facebookArtera de circulație nu a fost modernizată de ani întregi și atât sătenii, cât și cei care traversează s-au săturat de când așteaptă ca cei care patronează drumul să reabiliteze tronsonul de câțiva kilometri.

Primarul comunei, Viorel Cucu, a declarat că au fost strânse deja 500 de semnături, iar zilele următoare va depune un memoriu însoțit de lista de semnături la Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a solicita demararea și realizarea investiției. Artera de circulație aparține de fosta Companie Națională de Drumuri.

„Este un drum foarte circulat și necesită lucrări de modernizare. Localnicii au tot așteptat însă nu numai ei, este artera de circulație care duce spre Dorohoi, județul Botoșani și pe partea cealaltă spre Zamostea și Zvorâștea”, a spus edilul comunei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “S-au săturat să aștepte. Locuitorii unei comune strâng semnături pentru reabilitarea urgentă a unui drum”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia