Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine.
Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.
Peste sărbătoarea Sfântului Ignaţie s-a suprapus, însă, un cult precreştin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunțat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul și Inătoarea. Ziua de Ignat are și un patron feminin, conform tradiţiilor, nevasta lui Ignat, denumită Inătoare. Aceasta este reprezentată ca o femeie mostruoasă care opărește mâinile femeilor care torc sau le mutilează și le ia vlaga. Ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupațiilor tradiționale termenul limită al prelucrării firelor naturale.
Obieciuri de Ignat
În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. Sfântul Ignat e zis şi „Crăciunul ţiganilor”, ei fiind cei care taie porcii. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea bolilor şi a frigurilor. În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbeşte”. Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun – precum în Vâlcea, Bacău, Prahova – sau a treia zi – Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.
Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”. În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun şi cuţit în vreme pepenilor nu a cunoscut fericirea, potrivit expertului în folclor Irina Nicolau. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.
Tradiţii de Ignat
În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat. Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului”, cu miere și nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului. Ignat vindecă porcii de boală rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele. Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul. În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină. Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul. Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an. Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină. Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă. În religia vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitățiii întunericului care slăbea Soarele în cea mai scurtă zi a anului, Solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui oamenii sacrificau porci și-l hrăneau spre întărire cu carne. După aceea ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții (poate de aceea Iisus a fost vestit Magilor de o stea).
În zilele noastre tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei deoarece participă de obicei toți membrii ei, fiecăruia putându-i-se da ceva util de făcut. Bărbații se ocupă de treaba cea mai plină de simboluri, care implică înjunghiatul propriu-zis și pârlitul porcului cu paie strânse de peste an. Se obisnuiește ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un țol peste porc și să se suie pe el cei mici și să se veselească ca să fie mâncat porcul cu poftă. Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunțe în ea după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie în casă va fi. Femeia de obicei se ocupă de împărțirea cărnii pe categorii după ce bărbatul face semnul crucii din cuțit pe fruntea animalului, zice Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși și termină de tranșat porcul.
Se dă deoparte carne pentru cârnați, caltaboși, tobă, pentru friptura de la pomana porcului și până și picioarele care se folosesc pentru piftie. Se zice că românul știe să folosească fiecare componentă a porcului mai mult ca orice nație din lume poftitoare de porc. Începând de la delicioasele urechi și coada, mâncate de obicei de copii, la macra curată și slănina pusă la afumat până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea proaspătă, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului. Toți trebuie să se veselească și să cinstească cu vin în jurul porcului ca să fie mâncat cu plăcere până la ultima bucată.
Sursa: ziarul Unirea
