Primăria Municipiului Suceava a instituit o nouă reglementare referitoare la traficul rutier de pe strada Aleea Nucului, în zona centrală. Potrivit viceprimarului Lucian Harșovschi, începând cu această săptămână, s-a schimbat sensul de circulație existent. Astfel că intrarea din str. Vasile Bumbac în str. Aleea Nucului se va face de acum din zona Arhiepiscopiei și nu din zona restaurantului Gloria.
![]()
„Acestă nouă reglementare vine ca urmare a lucrărilor de modernizare a zonei, începute în toamnă, și a faptului că strada are un singur trotuar. Mai mult, reglementarea consființește o stare de fapt existentă, deoarece oricum autovehiculele erau parcate în sens invers vechiului sens de circulație (pentru a permite ieșirea șoferilor din mașină). De acum, pe partea stângă avem trotuar nou, modernizat pe toată lungimea străzii, iar pe dreapta se va parca lateral”, a spus Harșovschi.
Atenție! S-a schimbat sensul de circulație pe strada Aleea Nucului din zona centrală a Sucevei
- 14 decembrie 2016
- 874 vizualizări
- Fără comentarii










