Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Șofer beat, prins și încătușat de polițiști după o urmărire în trafic

politieUn șofer de 19 ani, care s-a urcat beat la volan, a fost prins de polițiști după o urmărire în trafic. Luni, în timp ce acționa pe DJ 209G, pe raza comunei Straja, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei, însă, conducătorul auto nu s-a conformat şi a continuat deplasarea.

În cauză, s-a procedat la urmărirea autovehiculului, pe o distanţă de circa 5 km, moment în care, ajungând pe strada Calea Cernăuţi din orașul Vicovu de Sus, conducătorul auto a virat pe un pod şi a oprit, rămânând în autovehicul, acesta fiind identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 19 ani, din localitate.
like-facebook
Întrucât a opus rezistenţă și devenit violent fizic şi verbal, tânărul a fost imobilizat și încătușat.
Deoarece emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*