Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

FOTO! De la vot, la slujbă. Pensionarii suceveni s-au grăbit să voteze încă de dimineață

suceava-la-vot-4Cei mai harnici alegători din județul Suceava sunt pensionarii. Aceștia s-au grăbit să își exercite dreptul de vot pentru ca mai apoi să meargă la slujbă, la biserică.

Cu toții au votat pentru un trai mai bun, pentru pensii mai mari.

Am votat ca să facă un pic de curățenie mai frumoasă în Suceava, cum a fost cândva”, a spus o pensionară, care a mers să voteze la Colegiul Petru Rareș.

„Să nu-și bată joc de cetățeni. Au tăiat copacii, Au tăiat sute de copaci și de plantat nu au plantat nimic, iar asta înseamnă lipsă de oxigen”, a adăugat un alt pensionar.

suceava-la-vot-6„Am votat pentru binele țării. Am 84 de ani și să se mai gândească la pensionari, la pensiile astea mici”, a spus și Elisabeta Leontescu, o pensionară care se grăbea să ajungă la slujbă.

Vasile Panteliuc a fost parlamentar în perioada 1996- 2000. Este foarte nemulțumit de actuala clasă politică și spune că a votat pentru țară.like-facebook

Poate va schimba ceva în țara asta că de 25 de ani nu s- a schimbat nimic. Am votat pentru țară, pentru drepturi, pentru un trai mai bun în România. Parlamentul de acum este mai slab decât Parlamentul din 2.000. Toți corupții sunt în Parlament, nu să facă legi, să scape de pușcărie, majoritatea. De asta România a ajuns unde a ajuns”, a spus Vasile Panteliuc.

Până la ora 9.30, în județul Suceava, prezența la vot era de 3%.suceava-la-vot-3


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*