Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Alegeri parlamentare. Peste 587.000 de suceveni, așteptați, duminică, la urne

votPeste 587.000 de suceveni, cu drept de vot, sunt așteptați, duminică, 11 decembrie, la secțiile de votare amenajate în județul Suceava pentru a-și alege reprezentanții pentru Senat și Camera Deputaților, pentru următorii patru ani. Urnele se deschid la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

În judeţul Suceava, sunt 587.727 de persoane înscrise pe listele electorale şi sunt organizate 555 de secţii de votare.
like-facebook
Așa cum este prevăzut în Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Astfel, Parlamenul reprezintă puterea legislativă și este una dintre cele trei puteri fundamentale din stat, alături de puterea judecătorească (instanțele judecătorești) și puterea executivă (Guvernul). În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având atribuția de a adopta legi, hotărâri și moțiuni. Inițiativa legislativă poate aparține și Guvernului sau cetățenilor.

Cine are drept de vot şi documente necesare

La alegeri au drept de vot cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor. În schimb, nu pot vota debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie și nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege. În ceea ce privește actele necesare, se poate vota în baza oricărui document dintre următoarele: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic sau paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 nu se utilizează cartea de alegător.
Duminică, 11 decembrie, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din Suceava va avea program prelungit, pentru eliberarea documentelor de identitate valabile.

Unde se votează

Alegătorii trebuie să voteze numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. Totuşi, dacă în ziua votării se află în altă localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. Adică, pot vota în orice secţie din judeţul de reşedinţă ori domiciliu. În acest caz, vor fi înscriși pe listele electorale suplimentare. Circumscripţiile electorale sunt constituite la nivelul celor 41 de judeţe.

Cum se exercită dreptul de vot

Fiecare alegător va primi, în secţia de votare, două buletine de vot: unul pentru Camera Deputaţilor, altul pentru Senat.
Conform legislației electorale, fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Votul este secret și personal, fiind interzisă votarea în numele altei persoane. De asemenea, este interzisă părăsirea secției de vot cu ştampile sau buletine de vot.

Tocmai pentru a se garanta respectarea acestor reguli și a evita cât mai mult posibil fraudarea, și de data aceasta alegătorii vor fi verificaţi electronic înainte de a-şi exercita dreptul de vot. În acest scop, se va folosi Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, care are un rol important în asigurarea corectitudinii procesului electoral, precum și Aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor și compararea acestora cu datele deja înregistrate.

Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Înainte de a vota, se va prezenta actul de identitate unei persoane din cadrul secţiei de votare, care se va ocupa de înscrierea CNP-ului în sistemul informatic. Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde opțiunea lor. Apoi, buletinul de vot trebuie îndoit și introdus în urnă în așa fel încât să nu fie vizibilă alegerea făcută. În caz contrar, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot.

În cabina de vot nu pot intra în același timp două persoane. În principiu, este interzisă prezenţa oricărei alte persoane în cabina de vot, dar, dacă din motive temeinice un alegător nu poate vota singur, acesta poate alege un însoțitor pentru a-l ajuta. Totuşi, persoana aleasă nu poate fi observator sau membru al biroului electoral.

Un buletin de vot valabil este cel ce poartă ștampila de control a biroului electoral al secției de votare, model legal aprobat şi are ştampila aplicată de alegător în interiorul patrulaterului (lista de partid aleasă).

În cazul în care apar probleme de funcţionare ale sistemului informatic, votarea nu este suspendată sau întreruptă. În această situaţie, se prezintă actul de identitate (şi, respectiv, la alegerile locale, documentul de identitate), iar operatorul de calculator sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de preşedintele acestuia consemnează electronic sau pe hârtie, după caz, CNP-urile alegătorilor şi ora prezentării la vot. Apoi, CNP-urile sunt introduse în sistem după rezolvarea problemelor tehnice.

De implementarea şi gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal se ocupă AEP, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al Institutului Naţional de Statistică.

Cine poate vota prin utilizarea urnei speciale (mobile)

Cetăţenii cu drept de vot din circumscripţia electorală care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată la cea mai apropiată secţie de votare de locul în care se află în ziua votării, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În cazul cetăţenilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare, cererile scrise se pot transmite prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unităţile medicale unde se află internaţi, după caz.

Persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central.
În aceste condiții pot vota numai persoanele care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale în care au loc alegeri.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*