Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Amenzi date de polițiști în rândul transportatorilor de persoane. Ce probleme au depistat

politie-raziePoliţiştii suceveni au intensificat acţiunile de verificare a legalităţii transportului rutier de mărfuri şi persoane. Joi, 08 decembrie, în intervalul orar 06.30-09.00 şi 14.30-17.00, la nivelul Serviciului Rutier Suceava, s-a desfășurat o acțiune pe linia verificarea legalităţii transportului public de persoane, urmărindu-se respectarea de către operatorii economici a legislaţiei specifice acestui domeniu în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră şi reducerii numărului evenimentelor rutiere cu implicarea vehiculelor destinate transportului de persoane.

În cadrul acţiunii au fost verificate 34 de vehicule destinate transportului public de persoane şi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de cca. 3000 lei.
like-facebook
Au fost identificate în trafic vehicule care efectuau transport de persoane si care aveau expirată verificarea tehnică periodică, punând în pericol siguranţa pasagerilor. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni pentru că şoferii utilizau telefonul mobil în timp ce circulau, transportând zeci de pasageri sau pentru că vehiculele nu erau echipate cu dotările prevăzute de lege în cazul transportatorilor publici.

Spre exemplu, un bărbat în vârstă de 44 ani a fost identificat efectuând o cursă de transport persoane, având în vehicul cu două persoane în plus faţă de numărul autorizat. De asemenea, inspecţia tehnică periodică a vehiculului era expirată. Un alt bărbat, de 45 de ani angajat al unei firme de transport a fost sancţionat pentru că a oprit şi preluat persoane în număr suplimentar, între staţiile pentru care avea licenţă de transport.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*