Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

12 incendii și șase accidente rutiere, la Suceava, în minivacanța de Ziua Națională

incendiu-clit-suceavaPompierii militari suceveni au intervenit, pe perioada minivacanței din perioada 30 noiembrie- 4 decembrie, la 82 de misiuni din domeniul situațiilor de urgență. S-au înregistrat 12 incendii, 50 de intervenții SMURD, 6 accidente rutiere, 7 misiuni de monitorizare și 7 alte misiuni specifice.

Spre exemplu, sâmbătă, militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui L.G., din satul Arghira, comuna Preutești.
like-facebook
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei case bătrânești, construită din lemn, cu învelitoare din azbociment, și exista pericolul de propagare la întreaga clădire, la o altă casă din aceeași gospodărie și la o locuință de pe proprietatea învecinată.

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 70 de metri pătrați, aproximativ 10 metri pătrați de tavan și 30 de metri pătrați dintr-un perete portant. Au mai ars bunurile casnice dintr-o încăpere.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat.
Incendiul a fost lichidat la ora 7:20, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și cele două locuințe din apropiere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*