Un incendiu a avut loc, sâmbătă, la o baracă, în municipiul Suceava. Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o baracă folosită pentru organizarea unui șantier și care aparține Bisericii „Sf. Vineri”, din municipiul Suceava.
La sosirea echipajelor, ardea construcția din BCA și lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, și exista pericolul de propagare la mai multe garaje aflate în imediata vecinătate. Echipajul SMURD TIM a acordat primul ajutor medical unui bărbat, în vârstă de 62 de ani, care a suferit arsuri de gradele II și III la nivelul feței și la un picior. Acesta a fost transportat ulterior la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean Suceava.
Baraca a ars în proporție de 70%. Au mai ars documente de arhivă ale cimitirului din cartier, unelte de lucru, obiecte de mobilier, materiale textile și altele.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra rezultată în urma modului greşit de aprindere a focului în soba fără acumulare de căldură. Mai precis, bărbatul a folosit benzină pentru alimentarea focului.