Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Bărbați cercetați pentru tăiere ilegală de arbori

copaci taiati ilegal (1)Doi bărbați sunt cercetați de polițiști pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, o femeie din municipiul București a sunat la 112 și a semnalat furtul, iar o echipă mixtă formată din polițiști ai Postului de poliție Șaru Dornei și lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, s-au deplasat la fața locului, pe terenul pășune împădurit denumit ,,Tăieturi”, aparținând celor doi suspecți, un bărbat de 62 de ani și celălalt de 32 de ani, ambii din comuna Șaru Dornei, ocazie cu care, a fost identificată cantitatea de 35,187 m.c., arbori de esență molid cu o valoare de 4.046 lei fără TVA, care a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Vatra Dornei.
like-facebook
Astfel, în urma audierilor, polițiștii au stabilit faptul că, la începutul anului, bărbatul de 62 de ani a depus o cerere la Ocolul Silvic Vatra Dornei pentru marcarea unei cantități de material lemnos, iar în luna august, personalul silvic a marcat 31 de arbori din specia molid, pe care acesta i-a tăiat, însă, din verificări, echipa de control a stabilit faptul că, au fost marcați 22 de arbori, în cantitate de 20 m.c., partidă ce nu a fost autorizată.
Cercetările continuă, dosarul penal urmând să fie soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*