Societate de prelucrare a lemnului, amendată de polițiști. Ce probleme au găsit

25 noiembrie 2016

lemne (5)În perioada 23 - 24 noiembrie 2016, o echipă mixtă, formată din poliţişti ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, a efectuat un control la o societate comercială din comuna Râşca, administrată de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Fălticeni, ocazie cu care, a constatat neconcordanțe, între balanţele stocurilor scriptice şi faptice ale materialelor lemnoase existente în depozitul societăţii, prin lipsa cantităţii totale de 542,41 m.c.
cherestea de diferite sortimente, în valoare totală de 302.387,38 lei, fără TVA.

like-facebookTotodată s-a constatat faptul că, agentul economic a expediat cantitatea de 6,12 m.c. lemn de lucru de esență fag, în valoare de 746,64 lei, fără proveniență legală.

În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională a societății cu amendă în cuantum de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 şi confiscarea valorică a materialului lemnos în valoare totală de 303.134 lei.

Verificările continuă pentru stabilirea întregului circuit a materialului lemnos, efectuat de societatea administrată de bărbatul de 52 de ani.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia