Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Bilete de tren gratuite pentru elevii şi studenţii care votează pe 11 decembrie

gara burdujeni 5Ministerul Transporturilor intenţionează să ofere transport gratuit pe calea ferată elevilor şi studenţilor care vor să voteze la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie, impactul bugetar al acestei măsuri fiind estimat la 22,5 milioane lei (5 milioane euro), potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, potrivit News.ro.
Scopul actului normativ îl reprezintă crearea cadrului legal pentru acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată dus – întors, din localitatea unde elevii sau studenţii se află la studii şi până în localitatea de domiciliu.
like-facebook
Măsura vizează biletele pentru trenuri regio şi interregio, clasa a II-a, în perioada 10-11 decembrie 2016. Ministerul vrea eliberarea biletului de călătorie la casele de bilete ale staţiilor pe baza actului de identitate şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus, cât şi pentru întors.

Călătoria de întoarcere se va efectua în ziua de 11 decembrie 2016, astfel încât în data de 12 decembrie 2016 elevii şi studenţii care beneficiază de această facilitate să fie prezenţi la cursuri. Operatorii de transport feroviar care asigură transportul vor prezenta la Ministerul Transporturilor – Direcţia Economică o situaţie a călătorilor care au beneficiat de această gratuitate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*