Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Nereguli descoperite de APIA Suceava. Zeci de fermieri au declarat suprafețe mai mari de teren pentru a încasa subvenții

descinderi apia 2Nereguli constatate de APIA Suceava în urma controalelor încrucișate efectuare în baza de date a Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS). Potrivit conducerii Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava, în urma verificărilor au fost constatate nereguli la 173 de blocuri fizice.

like-facebookUn număr de 67 de fermieri au fost implicaţi în supradeclarări de terenuri, rezolvarea acestora din urmă făcându-se prin notificarea celor implicaţi. Reprezentanții APIA susțin că în cadrul campaniei din anul 2016, personalul APIA Suceava a introdus în aplicaţia IACS 6.235 de documente de corectare a declaraţiilor. Acestea sunt urmare directă a controalelor clasice şi a celor prin teledetecţie, pe teren, introduse în baza de date fiind inclusiv corecturile administrative aduse de fermieri. Fermierii trebuie să știe că pot fi tăiați de pe lista subvențiilor dacă, în cererea unică, au declarat o suprafață mai mare decât cea exploatată în realitate.

Ce spun regulile europene despre calcularea subvenției în cazul supradeclarării?

Dacă în ceea ce privește o grupă de culturi, suprafața declarată în cadrul oricăror scheme de ajutoare sau măsuri de sprijin pe suprafață depășește suprafața determinată (suprafața măsurată de angajații APIA), ajutorul se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate, dacă această diferență depășește 3 % sau două hectare, dar nu depășește 20 % din suprafața determinată. În cazul în care diferența depășește 20 % din suprafața determinată, nu se acordă niciun ajutor sau sprijin pe suprafață pentru grupa de culturi în cauză. În cazul în care diferența depășește 50 %, nu se acordă niciun ajutor sau sprijin pe suprafață pentru grupa de culturi în cauză. Mai mult, beneficiarul este supus unei sancțiuni suplimentare egale cu cuantumul ajutorului sau al sprijinului care corespunde diferenței dintre suprafața declarată și suprafața determinată.Dacă suma calculată nu poate fi reținută în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, soldul se anulează.

De ce se ajunge în această situație?

Agricultorii sunt păgubiţi de stat mai ales din vina primăriilor şi a neconcordanţei hărţilor cadastrale. Un fermier care ştie că are un teren agricol de 5.000 de metri pătraţi, conform actelor, depune cerere pentru subvenţii aferente acelei suprafaţe, dar când intră în eșantionul de control, se dovedește că de fapt lucrează un teren mai mic și este apoi obligat să dea banii înapoi.Problemele reale sunt legate de erori ale primăriilor care nu-i anunţă pe proprietarii de terenuri agricole că au fost făcute lucrări de utilitate publică pe o parte din suprafaţa pe care fermierii o deţin în acte sau că există neconcordanţe între planurile cadastrale. Toate aceste probleme ar trebui să fie soluţionate de către administraţia locală, iar proprietarii ar trebui să fie despăgubiţi în unele situaţii. În loc să se întâmple așa, fermierilor li se cer banii înapoi din subvenţiile date de APIA pentru suprafeţele de teren agricol lucrat, dacă se constată, în urma măsurătorilor, că suprafaţa din acte este mai mică decât cea reală.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*