Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Medicul Dorin Stănescu: Suntem foarte atenți la infecțiile nozocomiale care au fost și vor fi, dar problema este să nu le scăpăm din mână

spital-conferinta-7Șeful secției ATI din cadrul Spitalului Județean Suceava, medicul Dorin Stănescu, susține că infecțiile nozocomiale nu vor dispărea, dar unitatea spitalicească le acordă o atenție deosebită pentru a evita problemele. Medicul a precizat că sunt pacienți care vine de acasă cu microbi mult mai rezistenți.

„Suntem foarte atenți la infecțiile nozocomiale care au fost și vor fi, dar problema este să le avem în atenție, să le manageriem bine și să nu le scăpăm din mână”,  a declarat doctorul Dorin Stănescu.
like-facebook
El a spus că este un salon special în afara secției de Terapie Intesivă în care sunt izolate cele mai dificile cazuri de infecții nozocomiale.

Am fost ajutați cu scopul de a scoate practic din secție dincolo de ușă cele mai grave cazuri care prezintă 1,2,3 sau mai mulți microbi. Se discută mult de aceste infecții dar sunt pacienți care vin de acasă cu microbi multi rezistenți. Dacă nu i-ai găsit la timp și nu-i constați în momentul în care l-ai internat la tine, după 3 zile poți să-l declari ca infecție nozocomială și în sfârșit, răspunzi pentru ea. Au venit de acasă cu microbi multi rezistenți, tratați la domiciliu, tratați în ambulatoriu, în spital cu diverse ocazii dar a fost suficient ca microbii aceștia să se dezvoltate și să ne facă nouă probleme. Contează foarte mult să știi pe ce teren te afli pentru că în momentul în care știi că bolnavul a venit cu acei microbi nu ți-i însușești tu,pornești cu alte date la tratamentul său, îl izolezi dar în orice caz, e bine să știm pentru că nu toate ne sunt nouă imputabile sau spitalului chiar dacă există la noi în spital”, a spus Stănescu.

Salonul septic are patru paturi și a fost dotat cu aparatură medicală inclusiv, monitoare dar și echipamente din generația veche, dar funcționale.

„Personalul la acest salon este separat și tot ce au nevoie primesc acolo. Analizele vin pe aceste monitoare on-line și nu mai trebuie să meargă cineva după ele. Săptămânal medicul epidemiolog întocmește procese verbale și semnalează tot ce este neconformitățile pe care trebuie să le punem la punct”, a spus Stănescu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*