Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

De astăzi începe conferința medicală pe tema îngrijirii piciorului la persoanele cu diabet, la Spitalul Județean

spital-conferinta-2Spitalul Județean Sf.Ioan cel Nou din Suceava va fi, în zilele de 10 și 11 noiembrie, gazda conferinței medicale pe tema îngrijirii piciorului la persoanele cu diabet. Anunțul a fost făcut miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de doctorul Mihai Crețeanu Jr, radiolog intervenționist unitatea spitalicească de stat suceveană.
like-facebook
Manifestarea se desfășoară sub auspiciile spitalului județean, Centrului Antidiabetic Județean în colaborare cu Asociația de Podiatrie. Conferința are loc și cu sprijinul unui Grant Educațional Sanofi, fiind al doilea workshop pe acest an. Invitații: medici de familie, medici diabetologi din județ, dar și din județele Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui vor putea participa activ la proceduri live în cadrul Compartimentul Angiograf din cadrul Spitalului Județean.

Potrivit lui Crețeanu, sesiunea de joi cuprinde o parte ștințifică cu prezentarea Asociației de Podiatrie și prezentări de caz ale unor persoane cu diabet, dar care au deja probleme la picior.
Între invitații la acestă manifestare se va afla și un doctorul Marco Manzi radiolog intervenționist de la o clinică specială de picior diabetic din Italia. La această clinică din peninsulă se unde se tratează anual între 800 -1000 de persoane cu picioare diabetice.

Tot la acest workshop vor participa echipe multidisciplinare formate din chirurg vascular și radiolog intervenționist din Piteși și București, doctori de pe secțiile din Spitalul Județean Suceava care au pacienți diabetici dar în special medici pe chirurgie vasculară și ortopedie.

„Sper ca manifestarea să aibă un impact major. La momentul actual suntem în luna octombrie și avem peste 100 de picioare de persoane de diabet tratate. Statistic anul trecut, am redus cu 50 la sută numărul de amputații la nivelul spitalului nostru. E un lucru cu care ne mândrim și la nivel național pentru că avem această echipă, o echipa multidisciplinară de îngrijirea piciorului persoanei cu diabet. A trata bine un picior diabetic duce la salvarea membrului respectiv pentru a nu mai vedea oameni amputați și marcați pe viață fizic și psihic de această infirmitate. Nu e vorba numai de numărul celor tratați ci este vorba și de finanțare. Anul acesta avem acest Grant Sanofi și avem o susținere constantă începând din 2012 de la Compania Novo Nordisck, ambele alocând 150.000 RON. A fost singura finanțare până în luna octombrie când am primit suma de 18.000 de RON de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Cazuri de persoane cu picioare diabetice sunt, nu avem noi timp. Problema este că ei trebuie să ajungă la timp la medici în primul rând pentru că dacă e tardiv, piciorul trebuie amputat. Acum trebuie limitată amputația, de la degete de la gambă, de la laba piciorului sau de la coapsă. De aceea organizăm această conferință medicală cu medicii de familie și specialiștii din teritoriu pentru a vedea că se pot trata la timp”,  a spus Crețeanu, care a precizat că un Grant Educațional ajută spitalul cu bani inclusiv pentru materiale.

Si Spitalul județean Suceava a alocat în acest an suma de 54.000 lei pentru acest tratament necesar unor astfel de persoane. În medie un tratament la un picior cu diabet ajunge la 1500-2000 euro. Crețeanu a spus că un pacient nu poate plăti acest tratament, acesta făcându-se în limita fondurilor de care dispune spitalul.

„Nu se face cu bani un astfel de tratament doar suntem la spitalul județean. Până în prezent nu s-a pus problema, s-a lucrat cu materialele pe care le-am avut. Ne-ar conveni să avem o susținere mai mare de la CJAS și de la spital dar deocamdată în limita pe care am avut-o ne-am încadrat ca și număr de pacienți tratați. De anul viitor, este o propunere de creștere a finanțării și atunci nu se va ajunge la această discuție”, a conchis Crețeanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*