Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO! Foc pus de o mână criminală la o hală dezafectată din Suceava. Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital

incendiu-hala-dezafectata-suceava-2Un incendiu a avut loc, luni dimineață, la o hală dezafectată de pe Calea Unirii din municipiul Suceava, care aparține societății MES SA.

like-facebookPompierii au intervenit cu  2 autospeciale şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor, ardeau mocnit materiale plastice şi deşeuri, aflate în interiorul halei, în spaţii destinate pentru birouri, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, şi exista pericolul de propagare la mai multe bunuri depozitate acolo (imprimante, unităţi de calculator, monitoare etc.).

incendiu-hala-dezafectata-suceava-1„Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum şi gaze toxice, iar martorii aflaţi la faţa locului au declarat că în interior există o persoană care nu a mai reuşit să iasă. Salvatorii au constituit echipe de căutare-salvare şi, echipaţi corespunzător, au intrat în spaţiile inundate cu fum. La scurt timp, au identificat un tânăr de 19 ani, care era în stare de inconştienţă. Acesta a fost evacuat şi a fost preluat de echipajul SMURD TIM. După ce i s-a acordat primul ajutor medical de urgenţă, bărbatul şi-a revenit şi a comunicat cu salvatorii. Ulterior, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina, plt. adj. Alin Găleată.

Cel mai probabil, focul a fost pus intenționat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*