Un incendiu a avut loc, luni dimineață, la o hală dezafectată de pe Calea Unirii din municipiul Suceava, care aparține societății MES SA.
Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor, ardeau mocnit materiale plastice şi deşeuri, aflate în interiorul halei, în spaţii destinate pentru birouri, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, şi exista pericolul de propagare la mai multe bunuri depozitate acolo (imprimante, unităţi de calculator, monitoare etc.).
„Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum şi gaze toxice, iar martorii aflaţi la faţa locului au declarat că în interior există o persoană care nu a mai reuşit să iasă. Salvatorii au constituit echipe de căutare-salvare şi, echipaţi corespunzător, au intrat în spaţiile inundate cu fum. La scurt timp, au identificat un tânăr de 19 ani, care era în stare de inconştienţă. Acesta a fost evacuat şi a fost preluat de echipajul SMURD TIM. După ce i s-a acordat primul ajutor medical de urgenţă, bărbatul şi-a revenit şi a comunicat cu salvatorii. Ulterior, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina, plt. adj. Alin Găleată.
Cel mai probabil, focul a fost pus intenționat.