Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Grevă de avertisment, astăzi, în spitalele sucevene

greva-spitaleSindicaliştii Sanitas vor declanşa grevă de avertisment în spitalele din Suceava, în cursul zilei de miercuri. Aceasta presupune că, în intervalul orar 8.00-10.00, va fi întreruptă activitatea asistenţilor medicali, dar şi a personalului medical afiliat sindicatului.

Activitatea nu va fi în totalitate suspendată, ur­mând ca o treime dintre angajaţi să asigure preluarea urgenţelor.

like-facebookRevendicările sindicaliştilor ţin de corectarea unor aşa-numite „discriminări sau inechităţi salariale”. La sfârşitul lunii, pe 31 octombrie, se va declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, începând de la ora 8.

Iată revendicările lor:

 

1. Extinderea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului „Sănătate. Activităţi veterinare”.

2. Corectarea discriminărilor / inechităţilor salariale produse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016;

• Includerea în anexele O.U.G. a tuturor categoriilor de personal omise, respectiv: ASISTENȚĂ SOCIALĂ, UNITĂȚI MEDICO-SOCIALE, PERSONAL TESA, D.S.P., CREȘE;

• Calcularea sporurilor și a altor drepturi salariale la salariul de bază actual, conform ultimului act normativ în vigoare;

• Reașezarea valorică a salariilor pentru unitățile clinice și neclinice.

3. Promovarea unei Legi a salarizării specifice pentru sectorul sanitar și de asistență socială pornind de la principiile și coeficienții Legii nr. 284/2010.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*