Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

La DSP Suceava au început înscrierile pentru examenul de rezidențiat

dsp suceavaLa Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava au început, de vineri, 14 octombrie, înscrierile pentru examenul de rezidențiat. Cei interesați să participe la examenul organizat de Ministerul Sănătății în Centrul Universitar Iași, se pot înscrie până pe data de 28 octombrie.

În perioada 14-28 octombrie 2016 inclusiv, iar candidaţii îşi pot depune dosarele de luni până joi între orele 9.00 şi 15.00, şi vinerea, între orele 9.00 şi 14.00.  Listele cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii, se afişează la data de 7 noiembrie 2016.

like-facebookExamenul de rezidențiat va avea loc pe 20 noiembrie.

La nivelul județului Suceava sunt aproximativ 20 de posturi libere pentru examenul de rezidențiat pe post, sesiunea 20 noiembrie 2016, dintre care cele mai multe posturi sunt la Serviciul de Ambulanță Județean pentru medicină de familie.

Pentru posturile publicate în județele Suceava, Bacău, Botoșani, Iași, Galați, Neamț, Vaslui și Vrancea, concursul va fi susținut în Centrul Universitar Iași. Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu.Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu. Locurile și posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidențiat.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*