Un accident cu doi răniți și trei mașini a avut loc marți după-amiază, în municipiul Suceava. Potrivit polițiștilor suceveni, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă, pe Bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un tânăr de 19 ani, din județul Botoşani, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc și cu autoturismul condus în spatele a acestuia, de o femeie de 63 de ani, din comuna Moara.
Șoferul de 19 ani, dar și femeia de 63 de ani, au fost răniți și au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale. Niciunul dintre conducătorii auto nu erau băuți.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.