Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

„Târgul Lăptarilor” și „Drumul Lemnului”, duminică, la Câmpulung Moldovenesc

drumul-lemnului-2„Târgul Lăptarilor” aflat la a XVI-a ediție si „Drumul Lemnului” aflat la a-VI-a ediție se vor desfășura duminică 9 octombrie, începând cu ora 11.00, pe Stadionul Municipal ”Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc.

În judeţul Suceava este cunoscută şi aşteptată o manifestare anuală, o sărbătoare a crescătorilor de taurine şi a procesatorilor de lapte, care, împreună produc, respectiv, înnobilează alimentul ce reprezintă prima hrană pentru om.

La acest târg participă firme al căror obiect de activitate este producerea şi comercializarea utilajelor destinate prelucrării laptelui şi lucrărilor agricole cu specific montan.

drumul-lemnului-1Anual participă şi gospodarii din Câmpulung Moldovenesc, care în fermele proprii cresc animale, care sunt evaluate de către o comisie de specialitate.

În cadrul acestor manifestări mai sunt organizate standuri cu produse lactate, avicole, pomicole, ale marilor şi micilor procesatori.

Sărbătoarea are deja un nume consacrat “Târgul Lăptarilor” şi se desfăşoară anual, în prima zi de duminică a lunii octombrie, în localitatea cea mai încărcată de tradiţii şi de istorie din Bucovina – Câmpulung Moldovenesc, atribut la care se adaugă frumuseţea peisagistică, bunătatea şi înţelepciunea oamenilor din zonă. like-facebook

În scopul realizării unei promovări eficiente a datinilor şi obiceiurilor privind prelucrarea lemnului din Bucovina, a fost conceput și organizat un eveniment cu impact turistic important, într-un cadru adecvat pentru expozanţi şi vizitatori care a permis desfăşurarea tuturor activităţilor în cadrul festivalului “Drumul Lemnului”.

“Drumul Lemnului” se alătură conceptelor ce stau la baza brandului „Turism în Bucovina”, prin faptul că promovează un produs turistic modern, autentic, specific zonei, cu un important caracter de conştientizare şi de cunoaştere a moştenirii lăsate de civilizaţia lemnului.

Programul acestor manifestări cuprinde: spectacole folclorice, concursuri, divertisment, discuţii pe teme profesionale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*