Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Sucevean arestat după ce a amenințat mai multe fete că le va arde cu acid și le-a obligat să se prostitueze

proxeneti-300x225Un bărbat de 41 de ani din municipiul Suceava, care a fost dat în urmărire internațională pentru proxenetism, și a fost prins la frontiera Siret, luni seară, a fost arestat preventiv, marți, după ce Curtea de Apel Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Constantin Ciuhan are pe numele său un mandat european de arestare emis de către Judecătorul Responsabil de Investigaţiile Preliminare de la Curtea din Torino – Italia.

like-facebookEl este unul din cele șase persoane cercetate pentru proxenetism, care amenințau fetele că le vor arde cu acid și le obligau să se prostitueze.

Gruparea din care aceștia făceau parte a obligat mai multe tinere să se prostitueze.  Banii obținuți erau încasați de proxeneți, care recurgeau la tot felul de amenințări și chiar bătăi pentru a le determina pe tinere să facă ce vor ei. Mai multe decât atât, fetele erau amenințate că vor fi arse cu acid dacă nu se conformează. Faptele de care sunt acuzaţi membrii grupului au fost săvârşite în perioada iunie – august 2013 în zona Torino.

Sucevean urmărit internațional pentru proxenetism, prins la Siret


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*