Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, prezent la Suceava. Ce mănăstiri va vizita!

pf_parinte_ioan_al_x_leaPatriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, Prea Fericitul Ioan al X-lea, va participa la evenimentele dedicate împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și la cele organizate cu prilejul împlinirii a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, județul Suceava.

Astfel, sâmbătă, 24 septembrie, delegația Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient se va afla în pelerinaj în județul Suceava, unde va vizita Mănăstirile Sucevița, Moldovița și Voroneț.

like-facebookVizita în Mitropolia Moldovei și Bucovinei a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea se va încheia duminică, 25 septembrie, când Preafericirea Sa va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Putna, din județul Suceava. Ulterior, delegația oficială va pleca spre București.

Patriarhia Antiohiei este continuatoarea comunității creștine întemeiate de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, păstorește în zilele noastre creștinii din Siria, Liban, Iraq, Kuweit, Iran, Peninsula Arabică, o parte din Turcia, și are eparhii misionare în America de Nord, Centrală și de Sud, în Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă, Oceania. În ultimii ani, Biserica din Siria trece printr-o grea încercare. Zeci de mii de creștini au fost crucificați, decapitați, supuși la convertire forțată sau obligați să-și părăsescă casele și să ia drumul exilului, iar multe biserici și mănăstiri au fost dărâmate.

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea s-a născut în orașul Latakia, Siria. A absolvit Institutul de Teologie „Sfântul Ioan Damaschin” de la Balamand în 1978. A studiat apoi la Universitatea din Tesalonic, în Grecia și a primit titlul de doctor în teologie în anul 1983. A fost hirotonit diacon în 1979 și apoi preot în 1983, în Arhiepiscopia Latakia. Preafericirea Sa a fost ales de Sfântul Sinod Antiohian Episcop de Al Husun, Wadi Al-Nadarah, în Arhiepiscopia Akkar, în anul 1995, aflându-se în această demnitate până în anul 2008, când Sfântul Sinod l-a ales Mitropolit al Arhiepiscopiei Europei. Din anul 2012 este Patriarh al Antiohiei și al Întregului Orient.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*