Duminică, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178B, pe raza comunei Satu Mare, un localnic de 18 ani, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, intenționând să intre în curtea locuinței, fără însă, să se asigure corespunzător, moment în care, a fost lovit de autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani din localitate, care efectua o manevră neregulamentară de depășire.
În urma impactului, conducătorul auto de 20 de ani și pasagerul de 17 ani din același autoturism au suferit leziuni, fiind transportați cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 18 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și celuilalt conducător auto, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.