Președintele organizației sucevene a Partidului Verde, Dan Acibotăriță, l-a criticat dur pe deputatul PSD Ioan Stan pentru modul în care organizează treburile în partidul său.
Acibotăriță s-a arătat revoltat că numele lui Tiberius Brădățan nu apare pe listele PSD pentru alegerile parlamentare.
„Amintim domnului deputat Stan că PSD Suceava a obținut în municipiul Suceava cu dl. Brădățan cel mai bun scor la locale din ultimii 16 ani, iar sacrificiul făcut de acesta pentru partid a fost mare, în schimb partidul nu l-a apărat sau protejat de fel, nici măcar nu la menționat pe liste la parlamentarele din 2016, fapt ce demonstrează că cine conduce momentan PSD Suceava nu are niciun respect față de proprii membrii de partid, (nici măcar față de cei care muncesc), ci doar pentru el și gășcuța lui”, a spus Acibotăriță.
In general lumea stie stie si admite ca la orice bâlci,care reprezinta nucleul dur,componenta originara a oricarui festival,fie el al calului,al sectiunilor calului,al pastravului,produs ori reprodus in Bucovina,al cetinii,al kukuruzului cu frunza-n sus sau in jos etc., exista cate un nebuno-prost bantuind pe perimetru si producand diferite intamplari literar-artistice ce dau o pata de coloare respecticului bâlci…Asa,de exemplu,este cel cunoscut drept Bin Laden,suflet necajit insa plin de talente bucovinene,altoite pe genetica sa care indica o ascendenta indiana mai presus de orice banuiala… Cine si ce i-ar putea face lui Bin Laden al nostru ceva, cand este blocat,de exemplu,pe muzica patriotica si canta , cu mult patos, renumitul hit ”Poporul,Ceuaşescu,Romania” sau “Tricolorul”,varianta vitaminizata de Ceauşescu …
Asa si cu acest domn Acibotarita,pe care inca din poza tre’ sa-l ierti,deoarece emana niste efluvii de inteligenta la care nu este bine sa te uiti prea mult,ca la o sudura in curs de executare,fara masca…
Că ce-l *ute pre dumnealui grija ,in ultimele ore? Lista PSD,la alegeri! Vezi doamne,partidul sau de pajiste a incheiat listele,facute in stricta conformitate cu punctul 3,14 din Proclamatia de la Saveni&Havirna iar acuma isi impartaseste ingrijorarile fata de unele deviatii de la linia democratica stabilita de dumnealui la cel de-al 0,14-lea Congres al Partidului Verde…
Iar in legatura cu lipsa domnului Bradatan de pe liste,iata ce banuiesc eu,un oarecare votant al PSD,care nu mai poti tu de grija mea ,domnu ‘ Dan,astazi si maine:
Domnu’ Bradatan a pierdut, mai degraba,prin neprezentare,pentru cine a fost cat-de-cat atent la campania sa electorala mosmondinta in tandem cu domnul Dontu,caruia i s-a urcat atat dreptul cat si Bosanciul la cap…Prin urmare,este normal ca Dontu sa fie trimis ,ca Gnohere,la echipa a doua,aceasta fiind directia cea buna,iar in ce-l priveste pe domnul Bradatan,un om atipic,din alta poveste,mai degraba l-ar lasa sa-si vada de meserie,eventual sa-l pastreze pentru europarlamentare,daca renunta la acest noncombat care sugereaza o frica specifica barbatilor din politica…
Dar nu este treaba domnului Dan-cel-Verde!
Sa observam insa ca,prin comparatie,lista PSD fata de cea a PNL-vopsit,este o lista care geme de intelectuali,parca ar fi holul Academiei Romane,intr-o pauza publicitara! Că când il vezi pe acea lista a PDL-vopsit pe domnul Nelu Balan,cu faţa sa de quasidama cu cearcane care tradeaza un exces de foliculina iar la lista pentru Senat pe domnul Pardau, cel cu apele minerale care trebuie sa fie numai ale unui anumit serviciu contra populatiei,(care cum sa n-aiba reprezentare in Senat,soro ??Sau Soros,ma rog…) iti vine sa iei stampila si sa dai cu ea in PSD,cu ochii inchisi!
Deci, iti vine sa le acorzi celor de la PSD circumstante atenuante,sa uiti,de pilda ca domnul Stan este numai editia nerevazuta si neadaugita a variantei COMINCO-PSD,acum si in faliment,ca lipseste numai aparent de pe lista domnul Gavril,deoarece a devenit ronin,i s-a dus seniorul la loc cu verdeata ,iar populatia care s-a inecat,oarecum,in bazinul electoral al PSD,recte bazinul pensionarilor,vede negru in fata ochilor,numai si numai cand au de dus/adus hartii,mergand ei in carje sau in carucioare,la Casa de Pensii,situata unde-a dus mutu roata si surdu lopata,ezact in vila repudiata a domnului Gavril,pe Zamca…
Cu aceste dulceturi in minte,poporul pesedist isi dramuieste drastic optiunile,domnul Stan fiind dumnealui si foarte şiret,deoarece el a tras concluzia că PSD a pierdut alegerile la judet pentru ca nu are suficienti membri,ca vorba aia,sa ne voteze macar membrii nostri,ca mai vedem noi cum facem cu reactiunea.. Cu care se mai poate sta de vorba underground,prin canalele de comunicatie ,dupa principiul vaselor comunicante de la partide,in cabanele anume intocmite in raza acelei parti din Bucovina numita Falticeni si de care domnului Flutur ii este rusine sa vorbeasca,deoarece inca nu stie precis daca este bine sau nu sa bagi de seama ca el a fost ales ,indirect,sef la judetul Suceava nu la iluzia butaforica Bucovina…
Dar asta,in mod cert,nu este treba domnului Acibotarita care se baga in seama si el,mai ales atunci cand domnul Popovici este si el la ciclu si nu mai iese fiind si constipat sa ne asigure de binefacerile unui anume domn mai kior de beat,din cand in cand…
Sau cand domnul Flutur mai sta pe bara si asteapta sa-i vina de la curatat atat mundirul de silvicultor bavarez cat si ia sa barbateasca bucovineana,de lautar ukrainean.
Un seine kluppen…