Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

FOTO! Zeci de hectare de vegetație cuprinse de un incendiu, de Înălțarea Sfintei Cruci

incendiu-vegetatie-adancata-3Intervenție dificilă a pompierilor voluntari și a localnicilor din comuna Adâncata, dar și a pomperilor militari de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, miercuri, de Înălțarea Sfintei Cruci. Aproximativ 40 de hectare de islaz comunal și miriște au ars din cauza unui incendiu.

like-facebookPotrivit primarului comunei, Viorel Cucu, incendiul a fost provocat de cineva care a vrut să dea foc la miriște, iar apoi focul s-a extins ajungând și pe islazul comunal. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Serviciului de Voluntari ai Primăriei, aproximativ 30 de localnici din Adâncata și Călugăreni, dar și pomperi militari care au venit cu o autospecială de la ISU Suceava.

„Au sărit oamenii și alături de pompierii voluntari și cei militari s-a reușit cu greu stingerea. Era destul de dificil să se extindă mai departe pentru că în apropiere era și ferma de animale a unui localnic”, a spus primarul comunei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*