Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Mesajul inspectorului școlar general Gheorghe Lazăr, la început de an școlar

gheorghe-lazarȘeful învățământului sucevean, Gheorghe Lazăr, a transmis un mesaj, la început de an școlar, către cadrele didactice, părinți, dar și elevi.

Din partea sa, dar și a întregii echipe a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Lazăr le-a urat profesorilor inspirație, iar elevilor să învețe cu plăcere.

like-facebook„Anul şcolar începe întotdeauna cu speranţa că perioada care va urma va fi plină de momente plăcute şi de experienţe formatoare pentru elevii care se întorc la şcoală sau care păşesc poate pentru prima dată în clase. Cea dintâi zi de cursuri nu reprezintă doar un prilej de bucurie pentru elevi, părinţi, profesori şi comunitate locală, ci şi momentul în care educaţia îşi reafirmă rolul în societate, acela de a răspunde nevoilor şi dorinţelor membrilor ei, funcţionând echilibrat şi performant. Faptul că învăţământul din judeţul Suceava îndeplineşte aceste deziderate a fost confirmat şi în anul şcolar precedent, cei care au fost implicaţi în sistemul educaţional dând dovadă de profesionalism şi dăruire. Eforturile cadrelor didactice şi ale elevilor s-au concretizat nu doar în rezultatele bune la examenele naţionale, ci şi în premiile numeroase obținute la olimpiadele si concursurile școlare. Un învăţământ de calitate nu presupune doar seriozitate, perseverenţă şi pasiune din partea elevilor, ci şi profesionalism, dragoste pentru şcoală şi altruism din partea cadrelor didactice. La început de drum, părinţii pot fi încrezători în faptul că judeţul Suceava deţine resursele umane şi materiale necesare unei instruiri corespunzătoare exigenţelor educaţionale actuale, bucurându-se din plin de munca şi de rezultatele copiilor lor.  Cadrelor didactice din judeţ le dorim un an şcolar bun, sănătate, inspiraţie si entuziasm într-o profesie pe cât de frumoasă şi onorantă, pe atât de complexă şi plină de provocări intelectuale. Elevilor noştri le urăm să înveţe cu plăcere, să cerceteze cu mult curaj tainele disciplinelor care li se propun şi să conştientizeze faptul că şcoala înseamnă instruire, disciplină, forţă creatoare şi iniţiere. Şi asta pentru că şcoala in sine are ca obiectiv educarea si formarea copiilor si elevilor pentru schimbările cu care viața ii va confrunta, pentru deciziile corecte pe care vor trebui să le ia singuri.  Vă dorim un nou an şcolar bun şi rezultate deosebite”, precizează prof. Gheorghe Lazăr.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*