Vineri 31 Ianuarie 2025, Actualizat acum 30 zile 12:00 am

Secetă la Suceava. Au fost afectate culturile de porumb, soia, dar și năut și coriandru

secetaDirectorul executiv al Direcției Judeţene pentru Agricultură Suceava, Mircea Lazăr, a declarat că în aceste zile se află în teren membrii comisiei special constituite prin ordin al prefectului județului în vederea constatării pagubelor produse de secetă.

like-facebookComisia îşi desfăşoară activitatea până pe 20 septembrie, fiind formată din reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, la care se adaugă un reprezentant al primăriei.

Potrivit conducerii Direcției pentru Agricultură, pagube provocate de secetă ar fi fost semnalate în Hînţeşti, Liteni, Dolhasca, Drăguşeni, Vadu Moldovei, Forăşti şi Boroaia, iar afectate ar fi culturile de porumb, cartof, floarea soarelui şi de soia.

În comuna Hânțești, sunt afectate culturile de năut și coriandru, plante ce au fost semănate de un italian care are luat teren în arendă.

Potrivit Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, deficitul de apă era de 60%, fiind pusă în dificultate pregătirea terenului, însămânţările de sezon, cât şi dezvoltarea culturilor înfiinţate în această perioadă.
Lazăr susține că dezastrul nu este aşa de mare, unii având recolta diminuată fie din cauza neaplicării tehnologiilor şi tratamentelor necesare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*