Trageri cu muniție de război, în Poligonul Vadu Vlădichii

9 septembrie 2016
Foto: orasulsuceava.ro

Foto: orasulsuceava.ro

Vor fi trageri în Poligonul Vadu Vlădichii, vineri, organizate de Jandarmeria municipiului Rădăuţi. Acestea se vor desfășura vineri, 9 august, între orele 8:00 – 12.00.

În vederea evitării unor eventuale incidente,  cetățenili au obligația să nu intre în perimetrul de siguranță al poligonului pe timpul tragerilor, restricție valabilă pentru persoane, animale, atelaje și autovehicule. La recepționarea semnalelor acustice transmise de personalul poligonului despre începerea tragerilor, să părăsească imediat zona restricționată, în cazul în care au pătruns accidental în această zonă. Totodată, cetățenii  trebuie să respecte indicațiile militarilor din posturile de pază ale poligonului.Totodată,  se interzicere aprinderea focului în zona perimetrului de siguranță al poligonului”, susțin reprezentanții Primăriei Rădăuți.

like-facebookPoliţia locală va include în traseul de patrulare şi împrejurimile poligonului, pentru informarea cetăţenilor şi, eventual, eliberarea zonei restricţionate. Măsurile se iau în vederea prevenirii unor eventuale incidente.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia