Marti 20 Octombrie 2020, Actualizat acum 293 zile 12:00 am

 

Schimbări în învățământ. Evaluarea Națională va conta mai mult la admiterea la liceu

admitereModificări în noul an școlar au fost anunţate oficial de ministrul Mircea Dumitru şi Monica Cristina Anisie, secretarul de stat. La evaluarea naţională din vară, calculul mediei de admitere se va face altfel, cu 20% media pe ani şi 80% media de la examen. 

like-facebookRepartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, nu în două ca până acum, dar va fi urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale.

Va fi eliminată prevederea conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte. Astfel, fiecărui candidat i se va modifica nota în plus sau în minus, la sutime. Au fost optimizate şi calendarele de desfăşurare pentru a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. Şi cadrele didactice sunt incluse în noile modificări, deoarece examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară (luna aprilie).

„Am redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ de la 24 la 7. Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care îşi pregăteşte lecţia şi de modul în care se prezintă la lecţie. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiţi la şcoală, trebuie să înţeleagă toţi colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la şcoală“, a declarat Monica Cristina Anisie.

Programul naţional „Şcoala altfel“ se va întinde pe durata a cinci zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

Anisie a mai anunţat că, până la finalul anului 2016, va fi aprobat şi Codul Etic pentru învăţământul preuniversitar.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*