Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Cum se prezintă municipiul Suceava în cazul unui cutremur

Foto: orasulsuceava

Foto: orasulsuceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că în municipiul reședință de județ sunt multe blocuri vechi, ridicate în perioada comunistă, care sunt expuse la mişcările tectonice puternice. Afirmațiile au fost făcute după ce în Italia, în urma ultimului cutremur din Amatrice, multe din clădirile vechi au fost distruse. Lungu a amintit că nu ar fi foarte multe, dar acestea reprezintă un risc seismic.

like-facebook„Este vorba, în primul rând, despre cele construite înainte de 1990, ca să nu mai vorbim despre cele ridicate prin anii 60. Nu sunt multe, dar prezintă risc seismic, iar printre acestea se număra şi Blocul 48 A, pe care tot ne chinuim să-l putem reabilita”, a susținut edilul municipiului.

Potrivit unei situații mai vechi, în Suceava sunt 45 de imobile cu potenţial risc privind rezistenţa şi stabilitatea şi cu încadrare în clasele de risc seismic II şi III. Lungu a precizat că pentru în acest an, de la bugetul de stat, ca secțiunea studii de expertizare seismică, Suceava a primit suma de 30.000 de lei. Pe lângă Blocul nr 48 sau blocul „Groazei”,cum este deja cunscut, în gradul I de risc seismic mai sunt și alte imobile. Primarul a spus că va face publică această listă.

Planul de analiză şi acoperire a riscurilor din municipiul Suceava din 2011, aprobat de deliberativul local, releva că în pericol se aflau cel puţin 5 blocuri de locuinţe ridicate în urmă cu zeci de ani, ameninţate fiind, mai ales, cele turn, cu 10 etaje între care se află blocul turn „Union”, dar și căminele de nefamiliști din cartierul Burdujei. Mai sunt și blocuri de pe străzile „Alexandru cel Bun”, „Ana Ipătescu” şi ”Mihai Viteazul”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*