Luni 21 Iunie 2021, Actualizat acum 171 zile 12:00 am

 

PNL și-a ales oamenii pentru Parlament. Cine sunt capii de listă

lansare pnl (7)PNL Suceava a stabilit cu cine va deschide listele pentru alegerile parlamentare care au loc la sfârșitul acestui an. Astfel, la Senat lista va fi deschisă de Dan Cadariu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean în mandatul PDL și fost consilier județean PNL timp de aproape o lună de zile în acest mandat, urmat de senatoarea Steliana Miron.

La Camera Deputaților, deschizătorul listei este deputatul Ioan Bălan, urmat de deputatul Dumitru Pardău. Pe locul trei se află deputatul Sanda Maria Ardeleanu, iar pe locul IV s-ar afla omul de afaceri Dumitru Mihalescul din Rădăuți.

Surugiu nedorit de liberalii din județ

like-facebookLocul V ar putea fi ocupat de deputatul Radu Surugiu-impus pe liste de la București, însă acesta nu este dorit de liberalii din județ. Chiar dacă nu s-a remarcat cu nimic pentru colegiul pe care a fost ales, iar liberalii nemțeni i-au făcut vânt destul de repede, Surugiu își pierde timpul prin județul nostru și vine special din Capitală doar pentru a fi văzut la festivaluri de electoratul sucevean. Liberalii din județ îl vor pe doctorul psihiatru Alexandru Paziuc din Câmpulung Moldovenesc în locul lui Surugiu așa că încă se fac jocuri de culise.

În rândul femeilor care ar dori să acceadă în Parlament este vehiculat și numele liderului organizației județene a femeilor liberale, Laura Cătălina Culipei, actual consilier județean care însă, spun surse din PNL, nu s-a remarcat cine știe ce în partid, iar zona pe linie de partid de care a răspuns la alegerile precedente nu a avut un procentaj care să-i mulțumeacă pe cei care conduc Partidul Național Liberal.

În cărți se mai află deputatul PNL Constantin Galan, care vrea încă un mandat, dar deocamdată pe zonă, conducerea organizației județene a liberalilor l-ar plasa pe omul de afaceri, Dumitru Mihalescul.
Galan însă își negociase un loc pentru un nou mandat în PNL în momentul în care  a părăsit ALDE.

Chiar dacă lista nu este încă avizată la nivel județean și central de PNL și încă se mai discută, acestea ar fi persoanele pregătite de liberali să intre în cursa electorală pentru alegerile parlamentare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*