Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Lungu: Vreau să îi asigur pe locuitorii municipiului Suceava că vor avea apă caldă, iar la iarnă va fi căldură

lungu si prefectulDeși nu există lună în care sucevenii racordați la sistemul centralizat să nu fie afectați de furnizarea agentului termic, fie din vina Bionergy, Thermonet sau defuncta Termica, autoritățile locale, prin vocea primarului Ion Lungu, vor să mai stingă din neîncrederea populației.
Iarna trecută, sucevenii au ajuns și în situația în care au stat zgribuliți în casă, iar apa caldă a fost mai mult lălâie, însă încasările la populație se fac pe furnizare agent termic așa că nimeni nu apără sucevenii pentru că pur și simplu plătesc pentru ceva de care nu au beneficiat.

like-facebookEdilul Sucevei, însă, dă vina pe faptul că mai sunt puncte termice nemodernizate. Miercuri, Lungu s-a întâlnit cu Adrian Bodea, preşedintele grupului de firme Adrem Invest Bucureşti, Mugur Corlăţean şi directorul Thermonet şi Matei Teodor de la MGA Insolvency.

Primarul Sucevei susține că în primul rând a fost rezolvată problema sistarea furnizării apei, ca urmare a neplăţii de către transportatorul Thermonet a facturilor pentru energia electrică consumată de electropompele de la Termica.

„S-a făcut un angajament de plată în 10 zile către cei de la Termica. Din acest punct de vedere nu vom mai sta cu frica opririi ape calde, iar personal, ca primar, voi veghea să fie respectată această înţelegere”, a arătat Lungu.

Lemnul de foc marea problemă a producătorului de agent termic Bioenergy. Ce ridică însă semne de întrebare este faptul că acesta vrea să își recupereze investiția făcută la Suceava.

La reuniunea de miercuri, au mai fost luate în discuție și noile prevederi legale privind scoaterea lemnului de foc din nomenclatorul biomasei. Edilul Sucevei, Ion Lungu subliniind că face demersuri întreţinute pentru modificarea ordinului de ministru cu pricina, acestea vizând revenirea la reglementările anterioare. Acestea garantau Bioenergy venituri din certificate verzi, condiţii în care investitorul îşi poate recupera investiţia de peste 80 de milioane de euro din central în cogenerare de înaltă eficienţă din Lunca Sucevei.

„Mergem înainte şi vreau să îi asigur pe locuitorii municipiului Suceava că vor avea apă caldă, iar la iarnă va fi căldură”, a amintit primarul Sucevei,Ion Lungu.

Thermonet percepe tarife astronomice pentru debranșare

Nemulțumiți că suferă din cauza agentului termic ca și cum ar fi un lux și nu o necesitate într-un stat european, zeci de suceveni solicită debrașnarea de la sistemul centralizat. Primarul Ion Lungu se scuză și susține că afirmațiile legate de faptul că Primăria nu este de acord cu debranșarea sunt nefondate și aruncă vina pe Thermonet. El a mai spus că a cerut diminuarea tarifelor percepute de transportatorul Thermonet, implicit a cheltuielilor legate de echilibrarea hidraulică a instalaţiei de alimentare cu apă a blocului care ar ajunge și la 1.000 de euro.

Am convenit să reanalizăm tarifele pe care le percepe Thermonet pentru debranşare şi acţiunile de echilibrare hidraulică la montarea centralei”, a conchis Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*