Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Administratorul unei firme de fabricarea mobilei trimis în judecată. A țepuit statul cu peste 4.000.000 lei

bogat-cu-bani-multi-300x168Administratorul unei firme care se ocupă cu fabricarea mobilei, din județul Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru că a țepuit statul.

Doru Todaşcă este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

like-facebookPotrivit anchetatorilor, în perioada 2011 – 2013, a fost administrator al SC D.M. SRL Vatra Dornei, care se ocupa de fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine.  În perioada ianuarie-septembrie 2011, Todașcă a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii 123 facturi fiscale, conţinând operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de 11.114.389 lei, derulate cu trei societăți comerciale, una din județul Suceava, iar alte două din municipiul București.

Prejudiciul total produs bugetului de stat este de 4.445.755 lei, din care 2.667.453 lei reprezintă TVA şi 1.778.302 lei reprezintă impozit pe profit. Prejudiciul nu a fost recuperat.

Pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, în cauză s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpatului (clădire, terenuri, un autoturism).
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Administratorul unei firme, trimis după gratii. A țepuit statul cu aproape 4.500.000 lei | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*