Peste 1000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 320.310 lei au fost aplicate de polițiștii suceveni în perioada 12- 15 august. Au fost constatate 26 de infracţiuni, 15 autori fiind prinşi în flagrant. Au fost cercetate penal 71 de persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni, faţă de 3 suspecţi dispunându-se reţinerea şi introducerea în arestul IPJ Suceava.
În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost reţinute 52 de permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii au intervenit în perioada de referinţă la 232 de evenimente, prin măsurile luate şi activităţile desfăşurate asigurând derularea în condiţii de siguranţă a Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Exemplificăm alăturat câteva cazuri de încălcare a legislaţiei rutiere sancţionate cu fermitate de poliţişti, fiind întocmite dosare penale în toate situaţiile:
La 14.08.2016, ora 02.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe un drum comunal de raza localității Marginea, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un tânăr de 24 de ani, care se deplasa din direcția DN 2E.
Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că, tânărul posedă permis de conducere provizoriu, valabil doar pe teritoriul Marii Britanii.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere, valabil pe teritoriul României.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 15.08.2016, în jurul orei 21.10, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control la intersecția DN 2E cu DN 2H, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 15.08.2016, în jurul orei 18.00, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe strada Iacob Zadik din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de un bărbat, de 34 ani, din orașul Vicovu de Sus, care a declarat faptul că, nu are asupra sa nici un document și nu posedă permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatta faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 15.08.2016, ora 23.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control pe raza comunei Cacica autoturismul de un tânăr, de 25 ani, din județul Bacău.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.