Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Doi bărbați au vrut să ajungă la Marea Neagră cu orice preț. Acum au interzis în România pentru cinci ani

politia de frontieraAu încercat să ajungă pe litoralul Mării Negre, riscându-și chiar libertatea. Este vorba despre doi cetățeni ucraineni care au încercat să intre în România folosindu-se de documente de călătorie poloneze și românești.

Miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au prezentat pentru a intra în țară doi barbati, care au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un pașaport emis de către autoritățile poloneze şi o carte de identitate emisă de către autoritățile din România.
like-facebook
În urma unor verificări amănunțite, polițiștii de frontieră au constatat că există diferente de fizionomie între persoanele prezente în punctul de frontiera și fotografiile aplicate în documentele de călătorie, stabilind că documentele prezentate la control aparțin de fapt altor persoane.

În continuarea cercetărilor s-a procedat la stabilirea identitatii celor două persoane, acestea fiind Andrii U., în vârstă de 30 ani şi Oleksandr K., de 42 ani, ambii cetățeni ucraineni.

Cei doi le-au declarat polițiștilor că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă pe litoralul Mării Negre, dar nu au viză pentru a intra în România.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. De asemenea, împotriva celor doi bărbați s-a luat măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani”, susține purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, cms.șef de poliție Ilie Poroch-Serițan.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*