Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moara, au intervenit, sâmbătă, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o stivă de baloţi de paie, aflaţi pe proprietatea lui S.G., din satul Vornicenii Mici, comuna Moara.
La sosirea echipajelor, ardeau mai mulţi baloţi de paie şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la mirişte. Incendiul a fost lichidat la ora 17:00 şi au ars 40 de baloţi de paie (circa 16 tone).
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.