Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO! Sediul Primăriei Voitinel a fost reabilitat

primaria voitinel (5)Sediul Primăriei din comuna suceveană Voitinel a fost reabilitat. Suprafața de lucru a angajaților a devenit mai mare și astfel, locuitorii care vor avea să treacă pragul primăriei nu vor mai sta înghesuiți pe holuri sau să urce scări interioare înguste. Joi a avut loc o slujbă de sfințire a edificiului administrativ care a fost oficiată de preotul Căpitan Vasilică Cristian. Au mai fost prezenți fostul președinte al CJ, Cătălin Nechifor, primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, care este și liderul PSD pe zonă, primarul comunei Straja, Mihai Juravle și primarul comunei Vicov de Jos, dar și alți invitați.

like-facebookPrimarul comunei Voitinel, Maria Pleșca, a amintit că era mai mult decât necesară această reabilitare a clădirii pentru că spațiile erau improprii pentru desfășurarea activității. Ea a ținut să mulțumească fostului președinte al CJ, Cătălin Nechifor, pentru imboldul dat în reabilitarea acestui imobil și sprijinul acordat în derularea investiției.

Totodată, Maria Pleșca a mulțumit pentru sprijin și fostului consilier județean, Nistor Tătar, în prezent primar al municipiului Rădăuți.

„Vreau să mulțumesc domnului Cătălin Nechifor, la acea vreme președinte de CJ, pentru imbold. Anul trecut când a venit în vizită la primărie urca niște scări foarte înguste și abrupte și mi-a spus < E cazul să schimbi înfățișarea la acest sediu de primărie>. Eu îi spuneam că mai sunt multe de făcut în comună, drumuri, grădinițe etc. Și mi-a spus din nou: <E cazul să schimbi fața acestei primării>. Fiecare din primar vrea să facă cât mai multe pentru comunitate, dar depinde foarte mult de sursele de finanțare. Vreau să mulțumesc în mod deosebit domnului Cătălin Nechifor, consilierilor județeni din mandatul trecut și domnului Nistor Tătar care a fost în Comisia Economică a CJ și acum fiind primar știe ce înseamnă să faci investiții. Sperăm că ajutorul lui Dumnezeu să terminăm și celelalte obiective care le-am obținut sub guvernarea Ponta și sunt în derulare. Mulțumesc Consiliului Local și felicit constructorul și proiectanții și tuturor colegilor mei care m-au susținut”, a spus primarul comunei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*